Cum să discutați cu copilul dvs. despre instalarea aplicației Kaspersky Safe Kids

În funcție de vârsta copilului, puteți instala Kaspersky Safe Kids și puteți seta regulile pentru utilizarea dispozitivelor, sau puteți face acestea împreună cu copilul dvs.

Vârsta: 3-6

Instalarea aplicației Kaspersky Safe Kids nu trebuie discutată cu copiii cu vârste de 3-6 ani.

Puteți instala aplicația înainte de a oferi dispozitivul copilului dvs. Dacă lăsați copilul să utilizeze dispozitivul dvs., e o bună idee să creați un cont separat pentru copil, unde puteți seta toate restricțiile necesare.

Rețineți faptul că este foarte ușor ca un copil să devină dependent de dispozitive. Nu ar trebui să lăsați copilul să aibă telefonul sau tableta în timpul meselor și nu ar trebui să îi oferiți dispozitivul pentru a-l calma. În caz contrar, s-ar putea ca acesta să refuze să mănânce dacă nu se poate uita la desene, sau s-ar putea să plângă dacă nu îi dați telefonul.

Vârsta: 7-10

Copiii cu vârste de 7-10 ani pot utiliza un computer pentru teme și un telefon pentru a-și contacta părinții și prietenii, așadar nu este ceva neobișnuit ca aceștia să aibă dispozitivele lor proprii. E mai bine să instalați aplicația înainte de a oferi copilului dvs. primul său dispozitiv personal. De exemplu, puteți spune copilului dvs. următoarele:

„Am instalat un program special care să te protejeze. Acesta te va învăța să rămâi în siguranță online, te va avertiza privind informații care sunt dăunătoare și te va ajuta să îți găsești telefonul în cazul în care îl pierzi.”

Nu e nevoie să spuneți copilului despre funcțiile programului. Utilizați informațiile pe care le primiți de la Kaspersky Safe Kids cu prudență.

Copiii cu vârste de 7-10 ani se joacă majoritatea timpului. În cazul în care copilul dvs. își petrece tot timpul jucându-se jocuri pe computer, acesta poate deveni dependent. E important să controlați timpul pe care îl petrece copilul dvs. în fața ecranului. Limita de timp recomandată nu este mai mare de 2 ore pe zi.

Vârsta: 11-13

Instalarea Kaspersky Safe Kids trebuie discutată cu copii cu vârste de 11-13 ani.

Puteți asocia aceasta cu achiziționarea unui dispozitiv nou pe care și-l dorea copilul dvs. Puteți spune:

„Îți voi cumpăra un telefon (computer) nou cu o condiție – Kaspersky Safe Kids va fi instalată pe acesta.Aceasta te va proteja împotriva site-urilor web periculoase, mă va avertiza privind persoanele necunoscute care încearcă să intre în contact cu tine și mă va informa privind locația ta.”

Dacă nu intenționați să achiziționați un dispozitiv nou, spuneți copilului dvs. despre îngrijorările dvs. și sugerați un compromis:

„Auzi tot timpul despre amenințări online și din viața reală: răpiri, jefuiri, terorism, jocuri de noroc, hărțuire online, șantaj etc. (E o bună idee să oferiți un exemplu din viața reală cu care este familiarizat copilul.) Îmi fac griji pentru tine, însă înțeleg că tu crești și vrei mai multă libertate și independență. Hai să stabilim că eu nu te voi bate la cap privind ceea ce faci, însă vom instala un program care să te protejeze împotriva site-urilor web periculoase, care să mă avertizeze dacă o persoană necunoscută încearcă să intre în contact cu tine și care să îmi spune unde ești. Ce zici?”

În cazul copiilor cu vârste de 11-13 ani, ar trebui să vă concentrați asupra a trei funcții importante ale aplicației: urmărirea locației, monitorizarea rețelelor de socializare și a contactelor suspecte și prevenirea dependenței față de rețelele de socializare. Nu e nevoie să spuneți copilului dvs. despre toate instrumentele din Kaspersky Safe Kids.

Nu ascundeți faptul că veți putea vedea informații privind locația copilului dvs. E mai bine să spuneți:

„Devii mai matur(ă) și mai independent(ă). Mă bucur să vă asta, însă îmi fac griji că nu te voi putea ajuta dacă vei avea brusc nevoie de mine. Petrece timp cu prietenii tăi, însă nu te du departe. Trebuie să știu unde te afli. Să decidem împreună unde îți poți petrece timpul. Acest program îmi va spune dacă mergi altundeva. Dacă trebuie să mergi altundeva, sună-mă, OK?”

Avertizați-vă copilul adolescent privind faptul că aplicația îi va citi mesajele de pe rețelele de socializare și că aceasta vă va avertiza privind contacte suspecte:

„La fel ca restul lumii, eu pot vedea pagina ta, însă numai ceea ce postezi public. Nu îți fă griji, nu voi putea vedea mesajele tale private. Îți respect viața privată. Însă, dacă cineva suspect încearcă să te adauge la prieteni, de exemplu, un străin adult, programul mă va avertiza privind acest lucru.”

Pentru copiii cu vârste de 11-13 ani, statutul lor în grupul de prieteni este deosebit de important. Aceștia utilizează internetul ca instrument pentru comunicare și socializare. Explicați copilului dvs. faptul că e important să ia pauze periodice de la rețelele de socializare și sugerați următoarele:

„Multe persoane, nu doar adolescenții, au probleme cu utilizarea excesivă a rețelelor de socializare. În cazuri severe, poate fi necesară apelarea la serviciile unui psihiatru. Cea mai simplă cale de a preveni o astfel de situație este să limitezi cât de mult utilizezi rețelele de socializare. Poți utiliza rețelele de socializare cu o condiție: Nu le poți utiliza în timpul școlii și nopții.”

Cu copiii de această vârstă, controlul excesiv poate afecta relația dvs. Utilizați informațiile pe care le primiți de la Kaspersky Safe Kids cu prudență. În anumite situații, s-ar putea să fiți nevoiți să trageți propriile dvs. concluzii, însă nu este necesar să spuneți nimic copilului dvs.

Vârsta: 14-17

Dacă copilul dvs. are 14-17 ani, trebuie să conveniți cu acesta pentru a utiliza Kaspersky Safe Kids.

Dacă instalați aplicația fără consimțământul acestuia, pot exista consecințe neplăcute. Puteți spune:

„Ești deja independent(ă) și îmi dau seama că tu crezi că îmi fac prea multe griji. Însă chiar și adulții ajung uneori în situații dificile. M-aș simți mult mai bine dacă ai fi de acord să instalăm un program special pe telefonul și computerul tău care să mă avertizeze privind amenințări și contacte suspecte și care să te protejeze împotriva achizițiilor accidentale și împotriva înșelăciunilor financiare. Promit că nu voi utiliza funcțiile pe care tu nu dorești să le utilizez.”

Consimțământul voluntar al copilului dvs. privind instalarea aplicației este un semn de încredere. Rețineți faptul că majoritatea copiilor cu vârste de peste 14 ani sunt suficient de capabili încât să șteargă orice aplicație de pe dispozitiv. Adolescentul dvs. s-ar putea să își închidă telefonul, să își cumpere un alt dispozitiv, sau să creeze un alt cont de rețele de socializare.

Mulți copii cu vârste de 14-17 ani se îndrăgostesc pentru prima dată și devin tot mai interesați de relații, inclusiv cele sexuale. Copilul dvs. s-ar putea să nu dorească să vorbească cu dvs. despre aceste lucruri. Fiți înțelegător/înțelegătoare și permiteți acestuia să vizualizeze site-urile web pe care dvs. considerați că sunt corespunzătoare pentru aceste subiecte.

Sfaturile pentru părinți reprezintă recomandări. Utilizați în conformitate cu legile locale.

Începutul paginii